Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ploi

Sâmbătă, norii şi precipitaţiile se extind peste toate regiunile ţării. Trecător apare şi soarele, dar vor fi prezente din când în când averse cu tunete şi fulgere, mai însemnate cantitativ în zonele de deal şi de munte. Vântul devine şi el mai insistent, mai ales în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime scad în aceste condiţii, dar rămân apropiate de cele obişnuite pentru această dată.

Vineri va fi o zi frumoasă şi caldă. Va fi destul soare, dar trecător şi nori mai ales în nordul ţării şi la munte, unde din loc în loc, va ploua slab. Spre seară şi în timpul nopţii, norii se îngroaşă treptat dinspre sud-vestul ţării şi aduc cu ei averse, descărcări electrice şi rafale trecătoare de vânt, deocamdată pe arii restrânse. Regimul termic rămâne peste cel obişnuit, cu valori cuprinse între 14 şi 24 de grade.

În Moldova, norii se adună doar prin nordul regiunii, dar nu sunt şanse de ploaie. În rest, nori inofensivi şi soare generos. Maximele cresc de la nord spre sud: 17 grade la Suceava, 19 grade la Botoşani şi la Piatra Neamţ, 20..21 de grade la Iaşi, Vaslui şi la Bacău şi 22-23 de grade la Galaţi şi la Focşani.

Sâmbătă, norii şi precipitaţiile se extind peste toate regiunile ţării. Trecător apare şi soarele, dar vor fi prezente din când în când averse cu tunete şi fulgere, mai însemnate cantitativ în zonele de deal şi de munte. Vântul devine şi el mai insistent, mai ales în regiunile extracarpatice.

În prima zi de Paşte va fi puţin soare, dar instabilitatea atmosferică se va manifesta din nou în toate regiunile: ploi, descărcări electrice, dar măcar vântul se mai domoleşte. Valorile termice se vor încadra la amiază între 10 grade la Miercurea Ciuc şi 20 de grade la Călăraşi. Duminică, vreme nehotarată şi în Bucureşti, din când în când averse, trecător şi soare, dar maxima zilei ajunge din nou la 19 grade.

Vestea mai puţin bună este că dinspre Marea Mediterană vine din ce în ce mai multă umezeală, aşa că nu vor lipsi precipitaţiile, mai ales averse cu tunete, fulgere şi intensificări ale vântului în special în primele două zile de Paşte. Spre mijlocul săptămânii viitoare, precipitaţiile se răresc, dar se mai răceşte, însă despre asta mai discutam în zilele următoare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ploi
DorohoiNews.ro, 13-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro